« Alimentaţia yin - yang | Acasa | Borş de urzici »

03 martie 2010

Salată de andive cu mere şi salată verde

 Consideraţii generale

Salata de andive cu mere, nuci şi salată verde este un aperitiv rafinat şi vă puteţi răsfăţa cu această salată fără teama unor kilograme în plus. Din contră această salată are proprietăţi detoxifiante, antioxidante şi este indicată celor cu afecţiuni cardiovasculare, celor cu hipercolesterolemie, diabeticilor, supraponderalilor dar şi celor  foarte sănătoşi. Salata poate fi preparată cu dressingul clasic de ulei, muştar şi zeamă de lămâie sau pAndiva cu mere-6oate fi  îmbogăţit cu iaurt. Nucile pentru un meniu mai sofisticat pot fi caramelizate şi apoi puse în salată.

 Ingrediente

  • 2 andive
  • 2 mere, unul roşu ( Ionathan, Idared) şi unul verde sau galben 
  • 1 salată verde căpăţână de mărime mică
  • opţional:   frunze de spanac verde
  • miezul curăţat de la 7-8 nuci

Dressing aromat

  • 2 linguriţe muştar dulce sau cei care preferă gustul picant, cu hrean
  • 2 linguri ulei de nuci sau ulei de măsline extravirgin
  • 2 linguri suc proaspăt de lămâie
  • 2 fire ceapă verde tocată
  • opţional 2 linguri ţelină rasă
  • opţional un iaurt mic
  • condimente aromate boabe de coriandru, fenicul
  • frunze de mentă tocate
  • pătrunjel verde tocat
  • sare
  • piper

Mod de preparare

  1. Se îndepărtează primele 2 frunze exterioare ale andivelor , se spală rapid în jet de apă. se usucă cu un prosop. Se taie cotorul de la baza ( cel care ţine frunzele), . se desfac frunzele mai mari care vor servi la aranjamentul decorativ al salatei.
  2. Frunzele andivei din interior , mai mici se taie rondele sau fâşii şi se pun într-un castron
  3. Se spală salata verde în 3-4 ape, se rup frunzele în bucăţi sau se toacă mare cu cuţitul.
  4. Se spală merele, se usucă cu prosopul, se taie felii cu aparatul special de tăiat mere sau se taie în 4 şi se scot cotoarele iar feliile se taie transversal în fell subţiri.
  5. Se curăţă nucile şi  se usucă puţin în cuptor. Cine are timp şi disponibilitate poate chiar carameliza aceste nuci în zahăr ars. Se opresc 3-4 jumătăţi de miezuri de nucă cât mai întregi pentru decor. Restul nucilor se rup sau se toacă mai mare.
  6. Se realizează dressingul amestecând ingredientele într-un bol.
  7. Se toarnă dressingul aromat peste andive, salata, merele şi nucile din castron. Se amestecă foarte uşor.
  8. Se pregăteşte un platou pe care am aşezat circular frunzele de andive păstrate, în mijloc se pune salata preparată anterior. Se decorează cu ridichi, nuci, seminţe de coriandru. 

Poftă bună!

    Dietoterapie în colaborare cu

CENTRUL  NATURIST  DE   SĂNĂTATE

„ Steaua Divină”

Cabinete medicale

Iaşi, str. G-ral Berthelot, nr. 10, tel. 0232248604

 

 

Comentarii

Feed Puteţi urmări această discuţie dacă vă abonaţi la feed-ul RSS al comentariilor pentru acest articol.

sunt incantata de retete si de explicatiile foarte detaliate
multumesc si succes!

Comentariile pentru acest articol au fost inchise.

TrackBack

TrackBack URL pentru acest articol:
http://www.typepad.com/services/trackback/6a01053701633b970c01310f27781f970c

Mai jos sunt listate blog-urile care au adaugat o referinta catre Salată de andive cu mere şi salată verde: